Fundația culturală, tehnico-științifică
PUSKÁS TIVADAR
Strada Pescarilor nr. 35, Sfântu Gheorghe , jud. Covasna, cod poștal: 520041 | |
+40267-313771 | |
Fundația a fost fondată în anul 1993 cu scopul de a sprijini activitățile instructiv-educative, culturale, științifice, tehnice și sportive din Liceul Tehnologic ”Puskás Tivadar”.
Statutul fundației a fost adoptat de colectivul școlii, salariați și elevi, la ședința de constituire. Fundația a fost autorizată ca persoană juridică prin sentința civilă nr. 30/PJ a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, dat în dosarul nr. 28/PJ/1993.
Statutul a fost modificat prin acte adiționale autentificate fiind astfel corelat cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 aprobată prin Legea 246/2005.
Dintre obiective formulate în statutul fundației, evidențiem:
- Cunoașterea personalității celui al cărui nume îl poartă școala, inventatorul Puskás Tivadar;
- Dezvoltarea bazei tehnico – materiale a școlii;
- Colaborarea cu unități școlare din țară și străinătate și alte organizații similare;
- Stimularea elevilor cu performanță și a cadrelor didactice competente;
- Sprijinirea activităților sportive, turistice, culturale;
- Organizarea de cursuri de pregătire, formare, calificare, recalificare și perfecționare profesională.
În vederea realizării obiectivelor propuse fundația se folosește de venituri provenite din donații, sponzorizări, din proiecte locale, naționale și internaționale și alte venituri prevăzute de lege.
Conducerea și administrarea fundației este asigurată de un Consiliu de directori compus din 7 membrii, consiliu care asigură realizarea scopului și a obiectivelor fundației exercitând atribuțiile prevăzute în statut.
Patrimoniul fundației este format din mijloace financiare și bunuri materiale provenite din donații și cele procurate din fondurile fundației.
Bunurile materiale rămân în permanență în proprietatea fundației, iar Liceul Tehnologic ”Puskás Tivadar” are drept de utilizare pe perioade determinate în Contracte de transferare a dreptului de utilizare.
Durata de funcționare este pe termen nedeterminat și se dizolvă de drept conform legii sau prin hotărâre judecătorească la cererea membrilor în unanimitate a Consiliului director.